La invitația Excelenței Sale, domnul George Gabriel Bologan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, a avut loc o zi dedicată vinului românesc, eveniment în cadrul căruia a fost prezentată ediția anuală a ghidului „Vini di Romania”, realizat, ca în fiecare an, de criticul de vin Zosimo.
A fost o zi deosebită, în cadrul căreia numeroși invitați, reprezentanți ai autorităților, personalități și membri ai publicului au avut ocazia să descopere și să aprecieze calitatea și evoluția remarcabilă a vinului românesc.
O atenție deosebită a fost acordată soiurilor autohtone, adevărate repere ale culturii și istoriei viticole românești. În prezentarea sa, criticul Zosimo, valorificând experiența acumulată de-a lungul celor trei decenii dedicate descoperirii și promovării vinului românesc, a evidențiat particularitățile diferitelor regiuni viticole, diversitatea stilistică și nuanțele vinurilor, precum și elementele istorice care își au rădăcinile într-o tradiție de peste două milenii.
Astăzi, România se afirmă printr-o viticultură orientată tot mai mult către calitate, susținută de tehnologii moderne, procese de producție inovatoare și strategii de marketing adaptate noilor realități. Conectarea producției vitivinicole cu dezvoltarea enoturismului contribuie, de asemenea, la consolidarea poziției României printre destinațiile viticole cu un important potențial de dezvoltare pentru viitor.
Misiunea Zosimo Wine Critic este aceea de a valorifica și promova, la nivel internațional, particularitățile și valorile unei țări unice prin patrimoniul său viticol și cultural. Prin editarea ghidului în nouă limbi și prin colaborarea cu peste 5.500 de importatori și distribuitori din întreaga lume, proiectul urmărește să aducă vinurile românești mai aproape de publicul internațional și să deschidă noi perspective pentru producătorii români.
După evenimentul desfășurat la Roma, capitala Italiei, atenția noastră se îndreaptă către următoarea etapă internațională…Spania.
Pregătim un nou eveniment, adaptând și traducând materialele și în limba spaniolă și analizând posibilitatea organizării, în frumoasa Valencia, a unei prezentări dedicate vinului românesc. Prezența în cadrul uneia dintre cele mai importante comunități de români din Spania ne oferă oportunitatea de a continua acest demers de promovare internațională și de a construi un eveniment la aceeași înălțime cu cel care a avut loc în Italia.
Adresăm mulțumirile noastre tuturor cramelor care ne-au susținut prin prezența lor și prin vinurile oferite, contribuind astfel la succesul acestei inițiative și la promovarea patrimoniului vitivinicol românesc.
Viile Metamorfosis
Domeniile Averești
HB Wine
Crama Corbuț
Tohani România
Murfatlar Vinul
Avincis
Tenuta Mosconi
Crama Tata și Fiul
Crama Unu
Crama Delta Dunării „La Sapata”
De asemenea, vă invităm să descoperiți și să distribuiți materialele dedicate evenimentului:
- TVR Info – Gastronomie românească la Vatican – seară dedicată românilor de la Spitalul Pediatric Bambino Gesù.
- https://tvrinfo.ro/gastronomie-romaneasca-la-vatican-seara-dedicata-romanilor-de-la-spitalul-pediatric-bambino-gesu/
- AGERPRES – Comunicat de presă al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta.
- https://agerpres.ro/comunicate/2026/10/02/comunicat-de-presa–ambasada-romaniei-pe-langa-sfantul-scaun-si-ordinul-suveran-militar-de-malta–1599297
- Universul.net – Marcarea Zilei Naționale a Gastronomiei și a Vinului Românesc.
- https://universul.net/foto-marcarea-zilei-nationale-a-gastronomiei-si-a-vinului-romanesc/?
- Pagina Facebook oficială Sommelier Zosimo
- https://www.facebook.com/sommelier.zosimo/posts/pfbid0uhmMKZPeSLKL7oPXBS2zooStgypk75tqoSuJMWkYSRMQUNdbV1ko2DKXGcdgf4yrl
- Pagina Facebook a Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta.
- https://www.facebook.com/ambasada.vatican/posts/pfbid0yPGghmu3Q8a3Kf98s1JiKWSfmBz9GyXCTEkAMrnwJjw5zjoJe3XW6vwBZHNgXJZhl
- Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc serbată la Roma | DCNews https://share.google/YjcZNF129GsHpItFC

















„Lumea ne cheamă… noi vom fi acolo”
Zosimo
